Șoim al patriei

Standard

Când bunica închidea ușa camerei, Deica închidea ochii.

– Încă nu te-ai trezit?? șuiera bunica deschizând ușa din nou.

Deica mormăi ceva sub plapumă.
Ar fi putut să fulgere și să tune în același loc de zece ori că Deica nu s-ar fi îndurat să iasă de sub plapuma caldă. Și camera era încă rece și soarele încă nu răsărise…

– Hai, fetiță…,apoi pe un ton mai aspru, când vin data viitoare să te văd îmbrăcată!

Această speranță era una foarte ambițioasă, până și pentru optimismul încurabil al bunicii.
Când bunica închidea ușa, nu știa că are loc o adevărată bătălie între cele două zâne de care Deica asculta mereu: Zâna aurie si călduroasă se lupta cu Zâna albastră și rece. Cuvintele preferate ale Zânei aurii erau: Pentru încă cinci minute nu se supără nimeni. Doar cinci minute…
Zâna albastră în schimb se răstea pe vocea bunicii: Nu! Nu! Nu! Ești o iresponsabilă și bunica se va încrunta!
Dar Zâna aurie, mereu cu zâmbetul pe buze adăuga:
”Bunica nu se supără niciodată serios, așa-i? După un timp începe să cânte și să spună povești.”

Așa că atunci când bunica închidea ușa, Deica închidea ochii.

Visul se relua cu precizie milimetrică de unde fusese lăsat.
De data asta zbura legată de o batistă galbenă. Era un galben auriu care strălucea pe cerul înfiorător de albastru, iar dealurile, pe care Deica le zărea sub degetele picioarelor goale, erau înverzite ca țara Vrăjitorului din Oz. Un vânt rece, început din senin prinse a răscoli creștetele copacilor.

– Deica! Iar trebuie să stau cu gura pe tine? De câte ori trebuie să te trezesc într-o dimineață??

În acea dimineață, recodul fusese atins: 9 incercări. Vocea blândă, promisiunile sucului de morocovi, până si responsabilitatea păpușii Viviana care știa să se îmbrace singură și să termine micul dejun cu o repeziciune fantastică, funcționau câte o singură dată, ca trei dorințe îndeplinite de către un duh capricios și schimbător. Și ca în orice poveste, o regulă se respecta cu sființenie: duhul nu îndeplinea niciodată dorințe care se repetau. Și bunica știa asta prea bine. Așa că în fiecare zi, trebuia să scoată din adâncul ei o Șeherezadă pentru a convinge cocoloșul ghemuit de somn să se îmbrace pentru grădiniță.

Deica deschidea ochii, privind pe fereastră pentru o clipă. Era întuneric. Va mai rămâne cinci minute.
”Până și Soarele doarme la ora asta”, îi șoptea zâna aurie, ”de ce să te trezești tu?” De ce se trezea lumea așa de devreme?

Însă bunica nu mai putea aștepta. Se încruntă strângând din buze. Această ultimă strategie nu dădea greș niciodată.
Duhul știa că joaca terminase. Consecințe teribile rezultau mereu din cauza sprâncenelor încruntate și Deica se întreba deseori dacă școala ei de păpuși rămânea la fel de impactată atunci când încerca și ea să imite acea privire de gheață fierbinte a bunicii. Efectul era garantat: păpușile rămâneau mute de uimire și Deica zâmbea mulțumită continuând ora de chineză, pe care ”neatentele Magdalena și Iulia” o întrerupeau întotdeauna.

Se smulse cu greutate de sub plapumă așezându-se pe marginea patului, înfrigurându-se la contactul tălpilor goale cu papucii reci.

– Și să nu mai vin încă o dată! Bine? se încruntă bunica din nou.
– Biine…

Când bunica închise ușa, Deica închise ochii.

Batista galbenă voia să scape, dar ea o ținea strâns în pumni. Două vrăbii certărețe porniră să ciripească puternic:

– Serios? Dar chiar serios? În fiecare dimineață?? Acum dormi pe marginea patului?? Uite, prietena ta D de la etajul doi se trezește singură, se îmbracă singură…

Nimic. Bunica încercă să-și amintească dacă mai folosise aceeași strategie în trecutul apropiat. Era foarte posibil ca vinerea trecută să o fi folosit. Nu mai putea să aștepte.
Deica se simți luată de subțiori și așezată cu tălpile pe podea.

Uniforma de șoim începea să prindă contur: cămașa galbenă, șorțul albastru și cravata roșie, prinsă de nasturele superior al cămășii.
Bunica o privi stăpânindu-și râsul: șoimul patriei dormea în pantofi.
Se întâmpla în fiecare dimineață. Până la ușa grădiniței.

Când bunica deschidea ușa, Deica deschidea ochii zâmbind: zânele avuseseră grijă să o îmbrace și să o aducă până la grădiniță.

– Halal șoim al patriei, ofta bunica dându-i un mic brânci înăuntru așa cum trebuia să facă mereu.

Anunțuri

Un răspuns »

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s