Cernabora

Standard

Când ieși prin lunca Lugojului, înspre Buziaș trebuie să fii atent la semne. Nu știu dacă în prezent au pus vreun panou indicator cu numele pârâului, dar pe vremea când bunicul mergea să ”dea” la pești, doar câțiva aleși puteau desluși de la prima vedere drumul către Cernabora.

-Azi mergi la pești?
-Nu. Azi nu.
-Dar mâine?
-Nici.
-Dar poimâine?
-Nu.

Din aprilie până în iunie, aceeași întrebare (de un metru treizeci și ceva) îl întâmpina pe bunicu în fiecare dimineață.
Câteodată, întrebarea aștepta cuminte pe scăunel, privind afară pe balcon ploile neprevăzute de vară care lăsau însingurată aleea din fața blocului.

-Tună și fulgeră, îi șoptea ea bunicii.

Bunica privea în zare.
Mereu ieșea pe balcon să vadă spectacolul. Mereu Deica o urma ”vitejește”. Când se răsteau tunetele unul la altul, bunica simțea mereu cum o vrăbiuță zgribulită se strecura în palma ei.

-Să nu-ți fie frică, buni, îi spunea Deica în timp ce vrăbiuța se strângea mai tare în palma.

Bunica o privea amuzată:
– Auzi cum șoptește cerul?

Deica auzea, cum să nu, dar nu înțelegea.

-Îl auzim așa de puternic pentru că suntem noi mici, continua ea explicația. Așa ne aud și pe noi furnicile când șoptim.

Apoi cerul se elibera într-un ultim șuvoi de lumină și zgomot, ca în finalul unui joc spectaculos de artificii. Acestea fiind spuse, norii convocați la acea reuniune importantă iși vedeau fiecare de drumul său ca și cum ar fi ajuns la un acord unanim în urma dezbaterii ce tocmai se încheiase.

Când cerul termina de șoptit plantelor, aleea surâdea Soarelui vesel, iar copiii din cartier ieșeau explodând joacă în toate direcțiile:
Bărci de hârtie se lansau pe lacurile proaspăt răsărite, în concursuri la care se înscria toată lumea cu pantalonii suflecați până deasupra genunchilor. Și întotdeauna ”marea” trebuia testată: nimeni nu voia naufragii în bancuri de nisip.

Între timp, în balcoane, mame și bunici oftau resemnate, privind perechile impecabile de pantaloni spălate din nou în bălțile de pe șosea.

Doar în astfel de zile, bunicul ”bunicea” liniștit, sorbindu-și cafeaua în balcon, intervenind din când în când la vreun fault sau offside de-al ”derbedeilor” ce îi stricau mereu somnul jucând fotbal sub geamul lui. Deica îl surpindea, nu de puține ori, zâmbind și încruntându-se rapid când se simțea descoperit.

Cum se limpezea cerul trei zile la rând, întrebările apăreau din nou:
– Mergi la pești?
– Nu încă.
– Dar mâine?
– Nu.
– Poimâine?
– Poate…

Cozile țopăiau de veselie, iar Deica știa că venise vremea marilor pregătiri: găleata de plajă, undița și cârligele de plastic se aflau meticulos aranjate într-o plasă de pânză cusută de bunica.
În a treia zi, bunica o îmbrăca în pantalonii pescărești și maieul alb – identic cu maieul bunicului.

-Când ajungem, să stai liniștită și să faci liniște, bine? îi spunea în zadar bunicul, că sperii peștii…
De ce să se fi speriat peștii? Deica n-avea de gând să le șoptească nimic.

Bunicul suspina zgomotos, așezând ”marele pescar” pe scăunelul din față al bicicletei.
Porneau lin, pe drumul Buziașului, părăsind orașul, îndreptându-se înspre Boldur. Drumul aluneca în paralel cu două șine de tren și, la fel ca în poveste, Deica trebuia să numere trei poduri mici de cale ferată pentru a o simți pe Cernabora la al patrulea.

Pentru că atunci când te apropii se simte mirosul pietrelor umede camuflate în verde.

Situată în valea ( mult spus) dintre două câmpii, Cernabora nu se simțea singură niciodată. O țineau de vorbă coloanele de sălcii pitice pline de mâțișoare, păsările, broaștele, hârciogii, cârtițele și reptilele mici și grăbite.

-Ce culoare au pietrele? o întreba bunicul
-Gri deschis, închis, verde, alb și maro, venea prompt răspunsul din mijlocul pârâului
-Dar Cernabora?
-Verde închis, albastru verzui cu alb, mov, gri, maro și galben.
-Galben? o punea bunicul la încercare.
-Sălcile bunicule, gesticula Deica pe un ton de ”elementar dragul meu Watson”.

Malul pârâului mirosea a pământ reavăn și cozi alunecoase de pește.
Cu toate astea, bunicul n-avea să vadă ”niciun picior” de pește la el în găleată. Nici în ziua aceea și nici în altele în care Deica era prezentă.

Judecata ei era imparțială:
Unii pești erau prea mici, așa că trebuiau aruncați înapoi. Alții erau prea mari, așa că trebuiau aruncați înapoi.
La sprâncenele ridicate ale bunicului, Deica răspundea:
-Cineva trebuie să aibă grijă de cei mici…

După o ploaie zdravănă, Cernabora se umfla cu mândrie, iar Deica se bucura de bucuria peștilor care aveau în acest fel mai mult loc de joacă.
Această bucurie se manifesta prin tumbe și rostogoliri pe malul pârâului, astfel că bunicului îi era imposibil să fie atent la pești. Aceștia îl jefuiau de pâine în cel mai batjocoritor fel, profitând cu nemernicie că bunicul trebuia să vegheze asupra bombei cu ceas.
Bombă cu ceas care ba descoperea un cuib de păsări și chiuia, ba vedea o șopârlă și chiuia, ba niște mormoloci de broască și…chiuia. De fapt și când mușca din sandvich-ul cu brânză și roșii, Deica chiuia.
Peștii…chiuiau și ei fericiți la vederea atâtor bunătăți pe care pescarul-Moș Crăciun le oferea cu atâta generozitate.

-Na, ați prins ceva? îi întreba mereu bunica la întoarcere.

Bunicul bombănea ceva în barbă, îndreptându-se înspre balcon pentru a vedea reluarea meciului ”derbedeilor” care jucau din prost în și mai prost.

-Daaa! sărea Deica, un pește de 10 kilometri!
-10 kilometri? aplauda bunica mirându-se că maieul alb de dimineață era la fel de verde ca pantalonii.
Apoi privindu-l nedumerită pe bunicu.
Acesta își roti privirea indicând în găleată unicul pește lung de-o palmă care scăpase de inspecția Deicăi.
Și acela de plastic.

Anunțuri

2 răspunsuri »

  1. Ii un bastard din Mondial care o astupat Cernabora la iesirea din Beltile Partos, si in ultimii ani i mai mult seaca.
    Am putut confirma asta cand am fost ultima oara la Lugoj, de pastele lu ’13. Am reusit sa distrug stavilarul improvizat, dar individul o promis ca va construi unul din beton.
    Se plimba zilnic pe acolo, ignorantul, trebuie raportat si amendat.
    Distruge un ecosistem atat de drag copilariei multora dintre noi ce am crescut in sudul Lugojului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s