Necesitatea flirtului

Standard

Surâzi.

O privire alunecă într-un pahar pe jumătate plin
și nu este a mea.
Degete urmăresc un ritm imaginar
și nu sunt ale mele.

Aparțin acestui joc
așa cum pescărușii aparțin de mare:
se hrănesc din ea,
se oglindesc și se scufundă în ea,
depărtându-se doar pentru a reveni mereu la ea
în flirtul care
durează o viață.

De aceea nu sunt mulți
cei care ar îndrăzni să-l joace –
lent și meticulos:
jocul de dragul jocului,
dansul de dragul dansului
flirtul de dragul flirtului.
Fără țelul declarat
de-a finaliza ceva.

Surâzi.

Pentru că ai putea să porți o ploaie de vară –
din acelea în care fulgerul se simte bine printre picături,
iar eu aș putea să port două aripi
și-un pantof.
Cu toc.
Învăluind un picior ce stă peste alt picior.
Și o rochie.
Roșie.
Aruncată pe podea.

Surâzi.

Și porți o privire
ce-mi observă tăcerea atunci când te privesc.

Surâd –

Și jocul începe.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s