LA GRAN HUELGA ESPAÑOLA

Standard

O petrec în sinea mea. La birou. :/
Și mi-e silă când mă gândesc la ambele părți: los sindicados y la patronal.
La lumea împărțită, catalogată, etichetată în două. Din nou. De ce ne lăsăm prostiți așa de ușor nu înțeleg. Azi, în Spania, se joacă un teatru ieftin pentru care n-am de gând să plătesc bilet.
Am ieșit în stradă pentru ACTA, am ieșit pentru copiii bruscați de către ”autoritățile” mercenare din Valencia, mi-am arătat dezaprobarea pentru initiativa Greciei de-a construi din fonduri europene inchisori pentru imigranții ilegali, dar ce se întamplă azi mi se pare o parodie ieftină, un zgomot fără fond, dansul ploii sau încă un motiv de-a înălța un zid, în spatele căruia să stăm și să răsuflăm cu ură printre dinți înspre tabăra adversă.

Măcar de-ar ploua.
Ploaia mi se pare cel mai puternic fenomen al naturii din câte există. Pentru că apa găsește o cale întotdeauna. Și cataloghează oamenii cu mult mai multă profunzime decât o facem noi – veșnic ancorați într-un: cine nu e cu noi, să-l ia naiba.
Doar dacă ar ploua m-aș îndura eu să ies. Nu te poți ascunde în ploaie. Și s-ar uda și halatul ăsta de lucru și nu s-ar mai vedea că fac parte din tabăra opusă celor care protestează. Protestează și nici măcar nu au habar de ce. Scoși în stradă cu un banner în brațe, strigând din toți rărunchii, orbi în fața demagogiei cu care îi adorm liderii lor sindicali.

Pentru mine, această huelga española e o glumă de prost gust, întocmită prea târziu, pentru a mima o democrație care începe să ne strângă. Până acum, cei care trebuiau să spună ceva, au tăcut mâlc în păpușoi, închizând cu nerușinare ochii în fața prostiilor guvernului precedent. Au ieșit LOS INDIGNADOS în timp ce ei continuau să tacă mâlc în același păpușoi copt. Așa că grevei lor n-am de gând să mă alătur. În ochii mei nu au credibilitate. Prefer să fiu o indignada și să scuip pe rolex-ul celui mai sărac și mai cinstit muritor de foame care protestează acum la Madrid, la Puerta del Sol.
De ce există azi sindicatele? Pentru popor, ați spune. Pentru a apăra drepturile muncitorimii în fața patronatelor. Frumos pe hârtie, ușor diferit în practică. De fapt, oricare empresa își are anumiți municitori în anumite sindicate.
”Mincitori” aleși pe sprânceană…
…după următorul sistem de vot:
Se ia o foaie si se încolonează pe ea primele 10 nume din firmă. Adică șefii din 10 departamente, aflați în funcții de ani de zile, rotofei și zâmbitori. Se mimează un proces al votului, în sensul că dacă ești de-acord cu lista spui OK și dacă nu, spui NO – caz în care votul se anulează fiind considerat (nici acum nu înțeleg după ce criterii) nevalid (invalido în spaniolă, invalid la fel ca și sistemul de vot). Pe urmă, cei ”votați” merg la ”marea grevă” ca să ne reprezinte, cică, pe noi. Și, cică, se iau la sfadă cu politicienii pe teribila nouă lege a muncii.

– Asta s-a votat! răcnește guvernul.
– Nu asta s-a votat! răcnesc ”cetățenii indignați”.

Guvernul are însă majoritate în parlament și ministrul de finanțe afirmă liniștit și senin că, indiferent de amploarea grevei, ”marea reformă” va merge înainte. Cu alte cuvinte: îl doare-n pix de greva lor.
Și me indigna.
Și nu sunt expertă în finațe sau politică, dar atunci când mi se spune că: ”reformele vor da roade pentru că așa spun Franța si Germania” mă pufnește ceva. Cel puțin niște sprâncene ridicate în sus și o încercare inutilă de-a depista o logică dincolo de toată această afirmație ridicol de superficială.
Și me indigna firmele care se uită urât la tine dacă vrei să ieși în stradă. Așa de urât că la viitoarea remaniere ești în Top ten. Și me indigna greviștii care se uită urât la tine din greva lor cea politically correct, atunci când ieși în pauza de cafea cu halatul roșu pe care scrie cum te cheamă. Și te cheamă SDFGH S.L. Și ești câh! Și huo!

În ziua următoare, marii luptători revin la lucru ca și cum nici usturoi n-au mâncat, iar gura le miroase a trandafiri. Guvernul își vede mai departe de reforme, iar patronatele de exploatarea noilor piețe indiene. De fapt între ei și politicieni există următoarea poveste de iubire: Noi ne prefacem că strigăm , voi vă prefaceți că ne ascultați și vă pasă, iar la sfarșitul zilei ieșim cu toții la o bere.

Mult zgomot pentru nimic.
Apai e mult zgomot în mine acum:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s