Nunta

Standard

Detest nunțile.
Așa de tare încât, dacă aș putea, aș da o lege împotriva lor. Mai mult: i-aș persecuta pe toți cei care ar îndrăzni să nu o respecte. :))
Îmi sunt așa de antipatice, încât ar fi nevoie de un asteroid la câțiva kilometri de atmosferă și de un Bruce Willis, care să amenințe că n-are chef să detoneze nicio bombă, ca să mă nuntesc eu vreodată.
Pe această planetă.
În acest Univers. Ever!
Nici în acesta , nici în altele!

Atunci când mi s-a propus asta, un ciulin plin de țepi de pe marginea unui drum prăfuit arăta mai bine ca mine…

Viața mi se scursese instantaneu din trup, când, la 7 ani, se prezentase la ușa de la intrare, ceremonios și decis, Bogdănel de la etajul 3, care tocmai împlinise 5. Avea atâta apă de colonie în păr, încât i se scurgea pe gât și pe brațe. Totuși asta nu l-a împiedicat să-i ceară mâna mea, bunicului.

”Că dacă poa’ nenea B să i-o dea pe Andy de nevastă”

Nevastă! Auzi glumă! Ne-vastă!

A fost prima dată în viața mea când am văzut roșu în fața ochilor.

Bunicul, care era convins, în sinea lui, că va trebui să aștepte mult și bine până când vor începe să curgă cereri in căsătorie, rămăsese uluit și dezarmat în pragul ușii, fără să poată mormăi, în stilul caracteristic, nimic.

Bogdănel repetă întrebarea, în cazul în care bunicul nu îl auzise din prima.

– Te-am auzit din prima! se răsti el prichindelului mai scund decât mine cu două palme.

Mă privi gânditor în timp ce eu eram sigură că îi va spune câteva, iar amorezului pretendent i se vor îneca toate corăbiile la care visase vreodată.

În schimb:

– Dacă este și ea de-acord, atunci nu pot să te refuz.

A fost prima dată în viața mea când am rămas mută și împietrită ca o statuie, în timp ce ace de spaimă îmi ieșeau prin toți porii. Tot atunci am înțeles cum se simt aricii.

– NU! am exclamat, într-un sfârșit, ca și cum ar fi fost la fel de evident ca verdele ierbii, trântind ușa în nasul potențialului consort.

Dar cum perseverența e mama reușitei, Bogdănel avusese grijă ca vestea să se răspândească în tot blocul, iar apoi în tot cartierul.
După două zile, în fața blocului se organiza nunta, iar mireasa, din balconul de la etajul 1, plângea de-i sălta tricoul.

Nunta avea ca invitați, toți copiii. Începând cu cei care se țineau timid pe trotinetă și terminând cu cei care făceau acrobații pe bicicletă. Erau prezenți și menestreli care cântau din ramuri de copaci, lăsându-mă să mă întreb dacă voiau să facă focul sau imitau un cor de viori. Totul se petrecea sub ochii luminoși ai lui Bogdănel care își prinsese de guler o cravată de pătlagină.
În acest timp, Zamfirică – vecinul de la parter care intrase în gimnaziu cu două trimestre în urmă, șterpelise de la maică-sa un văl alb și se perinda sub geamul meu cu un buchet de flori de câmp. Când a văzut că încetez din plâns și mă pun pe râs, s-a retras, rușinat, în vizuină printre râsetele și fluierăturile celorlalți. Așa mi-a venit prima idee genială din viața mea ( de care să fiu și conștientă 😀 ).
Copiii se adunau cu entuziasm în fața acestui joc nou, marca blocul 9, care se numea Nunta.

– Bunicule, mă mărit!

Acestea fiind spuse, mi-am îndreptat tricoul roșu cu Garfield, mi-am încălțat sandalele și am ieșit afară în mulțime.

A fost prima dată în viața mea, când am ieșit trântind ușa în urma mea.

– Fac ce vrei, mi se declara Bogdănel.
– Poți să respiri în găleata cu apă de la fântână?
– Nu pot, se încurca el.
– Atunci nu mă iubești, plusam eu, blufând cu nerușinare.
– Biine…merg…

A fost prima dată în viața mea, când am înțeles la ce se referă noțiunea de iubire oarbă.

Când puștiul era pe cale să realizeze sacrificiul suprem, l-a oprit bunicul:

– Haai Bogdănele, nu vezi că ea nu vrea?

”Să nu îi spună nenea B ce să facă, pentru că el o vrea pe Andy de nevastă” își țuguia el buzele încruntându-se.

– Dar ea nu, măi băiatule, și dacă o iubești trebuie să respecți ce vrea.
– O respect, nenea B, îi răspunse el printre primele sughițuri de plâns.
– Gata! Joaca s-a terminat! mormăi bunicul turmei de mutre mirate din jur. Nu se mărită nimeni cu nimeni. Prima dată – la școală!

Un Oooo dezamăgit se răspândi în toată atmosfera din jur.

– Și peste 5 ani… încercă Zamfirică
– Nici peste 5, nici peste 20! Vrei să vorbesc cu taică-tău?

Zamfirică se îngălbeni și o luă la goană, încurcându-se într-o fustă veche, croită dintr-un sac de cartofi.

A fost prima dată în viața mea, când am învățat ce înseamnă psihologie inversă în familia mea.

Anunțuri

2 răspunsuri »

  1. nu stiu despre ce zici tu aici 😛 . de ce nu il scrii tu si imi aduci aminte si mie de inelele alea? ca nu tin minte ca bunicul sa fi purtat vreodata inele ( nici verigheta n-o purta ).
    singurele inele de care imi amintesc erau cele din copertile de plastic ale caietelor. despre aia vorbesti? :)) Io aveam unul rosu ptr ca eram focul :))) si faceam scrum tot in jur :)))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s