Arhivele lunare: Mai 2012

Ce se întâmplă în organismul tău după ce bei Coca-Cola

Standard

Ei nah, că nu mă pot abține să nu preiau articolul de pe http://maestroviejo.wordpress.com/2012/02/27/que-pasa-en-el-cuerpo-en-la-primera-hora-despues-de-beber-una-coca-cola/, ca sa îl traduc și să-l adaptez pentru tine, consumatoare de Coca-Cola si felurite băuturi îndulcite artificial, care te plângi că vaaai ce îngrașăă prăjitura cu spumă de căpșuni a bunicii.

10 minute de la ingerare:

10 linguri de zahăr aterizează dintr-odată în stomacul tău ( 100% din cantitatea recomandată zilnic), care dacă ar putea vorbi, ar urla. Nu vomiți imediat de la atâta dulce ( că aici e înșelătoria) pentru că acidul fosforic taie din gust. Așa că , datorită lui, lucrurile nu ți se mai par așa de extreme ( chiar dacă ele continuă să fie).

20 minute de la ingerare:

Nivelul de zahăr crește rapid, cauzând o explozie de insulină. Ficatul tău nu-și vede capul de-atata treabă, alergând după toate grămăjoarele de zahăr pentru a le transforma în grăsime ( și 10 linguri de zahăr la un pahar de suc nu sunt de ignorat, mai ales dacă e vară, e sesiune ( aviz little sister) și iți vine să dai pe gât o sticlă întreagă )

40 minute de la ingerare:

Absobție completă de cafeină. Pupilele ți se dilată și o iei razna dacă lucrezi într-un birou. Lumea se poate uita la tine ca la urs, întrebându-se ce ai de scrii așa de repede la tastatură. Asta pentru că îți crește presiunea din sânge și degetele îți iau foc. Ca răspuns, ficatul eliberează mai mult zahăr în fluxul sanguin. Din cauza cafeinei, receptorii de adenosina din creier se blochează (de-aia îți fuge somnul).

45 minute de la ingerare:

Corpul tău crește producția de dopamină stimulând centri plăcerii din creier. Cam ce se spune că face heroina.

60 minute de la ingerare:

Acidul fosforic leagă calciul, magneziul și zincul de intestin provocând o accelerare de metabolism. În acest timp, intră în acțiune proprietățile diuretice ale cafeinei, moment în care elimini calciul, magneziul și zincul.

Marea fiesta zaharoasă din organismul tău începe să se stingă după o oră. Ca o consumatoare exemplară de porcării, ce ești, devii morocănoasă, apatică și leneșă și ferească sfântu să încerce careva să-ți vorbească despre o alergare pe plajă, sau o partidă de baschet, tenis, bicicletă, coarda, cățărat pe munți,  că ești în stare, cu ultima fărâmă de energie să-i cârpești una peste față și să-i urli să te lase în pace pentru că preferi să fii o couch potato.

Și ai mai eliminat și toată apa din Coca-Cola. Și odată cu ea, nutrimente valoroase, pe care corpul tău le-ar fi putut folosi în hidratarea sistemului și dezvoltarea sănătoasă a oaselor.

Scăderea de cafeină urmează după câteva ore ( zice în articol că după 2, dacă fumezi).

Ce e îngrijorător la sucurile acidulate e combinația explozivă dintre cantitățile imense de zahăr ( nici despre îndulcitori n-am citit vești mai sănătoase. Zaharina e interzisă, de ex , în Canada. Or ști ei ceva. ) + cafeină + acid fosforic – acesta din urmă se găsește în toate sucurile acidulate de pe planetă.

Acum, după ce te-am bătut la cap cu problema, uite și o soluție:

Ceaiul Alb:

Pe lângă ce zice wikipedia ( reduce colesterolul, scade presiunea sângelui, îmbunătățește circulația, are antioxidați, benefic pentru sistemul imunitar) am să adaug din experiența mea de ex cafeine addict și-am să spun că o cană de ceai alb savurată la începutul zilei  înlocuiește cu succes 5 cafele băute pe fugă și 4L de Coca-Cola, limpezește gândurile și face chef de joacă ( de care vrei tu 😀 ).

Iar pentru dulce, ia un măr sau un alt fruct de sezon din grădina cuiva 😉

O zi însorită 🙂

 

Anunțuri

Jocuri de noroc

Standard

– Ești o găină fricoasă!

– Ce???

– Da! Asta ești!

– Dacă mă arunc, vreau să înghiți 18 furnici din mușuroiul de lângă tine.

– 18??

– Da! Pentru fiecare literă din propoziție!

– 5.

-18!

– 7.

– 18! Cine e o găină fricoasă acum??? Ha??

– Bine! Fie! 18! Dar te-arunci!

Așa m-am ales cu o fractură ușoară la șoldul drept și așa a mestecat amica A,  2 furnici mici, în fața mea, în orarul de vizite al spitalului lugojean. Furnici pe care le-a scuipat, tefere și nevătămate ( fiind mici și iuți de picioare), la insistențele mele.

– Dacă râul ar fi fost mai aproape, l-aș fi ochit din prima și aș fi câștigat! mă înfoiam eu.

După 3 săptămâni ( și nenumărate calcule) râul a fost ochit. De data asta de pe podul de cale ferată ,ce trece deasupra lui, în uralele puștimii adunate gură-cască. Prin urmare, amica A purtase toată săptămâna coiful găinii fricoase ( pe care scria Sunt Găina Fricoasă ).

Nicio furnică n-a mai suferit daune morale.

Curriculum vitae

Standard

– Auzi asta! îi râdeam azi printr-un mail unei prietene. Mi-a venit pe infojobs o ofertă de lucru. :))))

– ?

– Stai:  :))))

-?

– Zice:  Conductor Funerario Con Ingles . =))

– Uahahahahaha =))

– Zice: firmă importantă națională de servicii funerare, încorporează ( hihi) un șofer (?!) funerar, vorbitor de engleză, disponibil imediat, posesor de carnet de conducere ( thaaa, că doar nu de bicicletă) . Sarcini de îndeplinit: colectarea mortului ( hihi), transportul la crematoriu-tanatoriu, aranjarea lui (?!), transportul la cimitir. Sustinerea unui mini-speach pentru rudele adunate la priveghi.

Orar de lucru 9:13, 15:45 -19. Se lucreaza 11 zile si se primesc 3 de odihnă. Diplomă de BAC, experienta minima de 1 an, domiciliu în regiune.

Prezență fizică bună, pentru a putea transporta morții ( hihi). 946€lună + bacșișuri.

– =))

– Nu e rău, îi spuneam.

– Doar nu te gândești serios la asta.

– Imaginează-ți  interviul 😀

”- Bună ziua. Am venit pentru oferta din ziar. Mai este valabilă?

 – Cum să nu? Poftiți. Așteptați la rând. Mai sunt încă 30 de candidați înaintea dumneavoastră.

După cei 30 de candidați:

– Costum negru nu purtați? Ținem foarte mult la imaginea firmei, mi-ar spune o tipă înaltă, brunetă, cu tenul foarte alb de la resursele umane.

– Din când în când mai port. Când merg la înmormântări…

– Cu engleza? Do you speak english?

– English, romanian, spanish, french, portuguese and a little bit of hungarian and italian.

– English is enough. V-ați interesat despre firma noastra, înainte să trimiteți Cv-ul, bănuiesc.

– Binențeles. Aveți o cifră de afaceri impresionantă.

– Nu ne merge rău.Cum credeți că ați putea contribui, în cazul angajării, la dezvoltarea companei?

– Accesând pagina voastră web, am observat că vă adresați clienților într-un mod simplu si apropiat. În fond, livrați un serviciu de necontestat. Cu toate acestea, grafica ar putea fi îmbunătățită. Aș trece de la negru la alb. Și aș scoate bannerele publicitare care pâlpâie.

– Interesantă abordare… totuși, am avea nevoie de cineva mai înalt și mai puternic.

– Aveți nevoie de cineva cu stăpânire de sine, iar eu sunt acea persoană.

– Taci, că te-aș amgaja eu :)))

– Aș :))  M-ar pufni râsul imediat,  și s-ar duce pe apa sâmbetei toată ”stăpânirea de sine”  :)))) 

– Dar ce, dumnezeu, ai pus în CV?

– Pai nu mare brânză. Că știu engleză și că am carnet de conducere. Data trecută mi-a venit o ofertă: Îngrijitor de cai cu engleză :)))

– :)))

– Engleza, probabil, ca să nu mă simt în plus la ceaiul de la ora 5, când alde Black Beauty stau la taclale despre vreme și despre ciulinii din coamă.

”Eouu, heleău, ză thii iz veri nais. ai laic reini deiz end dont hev ”ciulini ” problămz” 😀

– Cred că ar trebui să-ți actualizezi CV-ul 😀

– No way! Am de gând să merg la primul interviu.

– :))) Nu te iau, măi, că trebuie un an de zile experiență!

– Și ce? La îngrijitor de cai cereau 3 și tot m-au luat. Hihi. Îi bag în buzunar pe toți șoferii de dricuri din regiune 😉 Asta după ce mă pun să lucrez la faza cu stăpânirea de sine 😀

– :)))

Știai că…? (2)

Standard

…termenul ”constipado”, în spaniolă înseamnă ”răcit ușor” ?

constipado s. m. Malestar físico, provocado generalmente por los cambios bruscos de temperatura, que se caracteriza por la inflamación de las membranas mucosas del aparato respiratorio con aumento de la secreción nasal y suele ir acompañado de tos, fiebre y dolores musculares. catarro, resfriado.

Mie nici prin cap nu mi-a trecut. 😀 Google traductor zice altceva 😀

Sosită în prima săptămână de lucru, nu pricepeam mai nimic. Mai mult de o frază, două în spaniolă, după care mă așteptam să țâșnească de la colț vreun Juan del Diablo ( mexican , de-altfel), în versiune flamenco, nu bătuse briza spaniolă prin zona mea.

În schimb, am descoperit o lume normală, cu probleme normale, oleacă mai vorbăreță ca mine, colegi preocupați de începutul crizei ( se întâmpla în 2008)  și de Lord of the Rings.

Așa că atunci când o colegă m-a informat, cu vocea răgușită, că e  ¨constipada”, imi trecuse prin minte :”Na uite si tu ce lume deschisă! Si iti făceai griji degeaba ca n-ai să te integrezi în veci”. Adică mie nici prin cap nu mi-ar fi trecut să-i spun cuiva , căruia i-am strâns prima oară mâna, că aș avea probleme cu tranzitul intestinal, dar hei, așa o fi fost lumea în sud-vest. Am ridicat din sprâncene și i-am zis că-mi pare rău. Am sfătuit-o să încerce o dietă cu banane, pentru că reglează apa în organism.

Ea s-a uitat lung la mine, a decis că habar n-are despre ce vorbesc și a coborât la cafea, nu înainte de-a mă întreba dacă nu vreau și eu. ”Ce lume amabilă”, îmi trecuse prin minte din nou. Păcat că eram la o cură de dezintoxicare de cafea ( pe care aproape că mi-o injectasem prin perfuzii în timpul facultății) și am zis Pas.

Curând, vestea dezintoxicării mele se răspândise în toată fabrica. Până când m-a chemat la ea în birou, șefa de la resurse umane ca să mă întrebe dacă am reușit să mă adaptez, ce situație am în familie, că pot apela, oricând,  la psihologul firmei, sau mă pot interna într-un centru de recuperare mentală. :)) ”Câtă grijă pentru angajații săi”, gândeam eu cu admirație, refuzând-o politicos, încercând să-i explic, în engleză, de data asta, că cearcănele mele se datorează trezirii la 7, că de-abia aștept să mă mut din casa alor mei – așa că trec prin aceeași situație prin care trece  90%  din lumea de 25 de ani –   că la psiholog, n-am fost niciodată – doar de-asta am o bunică, iar de internat la un centru de recuperare mentală, nici nu poate fi vorba ( pentru că i-aș îmbolnăvi pe toți – asta n-am mai adăugat-o pentru că n-aș fi vrut să fiu interpretată greșit, din nou 😀 ).

Așa am învățat, că trebuie să treacă ceva timp, în care să las lumea să se acomodeze cu glumitzele și exagerările mele, pentru că nu e recomandat să mă ia prea în serios, eu însămi suferind de o incapacitate de-a percepe lumea într-o astfel de lumină ;).

Colega mea și-a cerut scuze, mi-a spus că nu m-a înțeles, că în fiecare vineri se reunesc câțiva colegi într-o cârciumioară la o bericică, două, și dacă nu vreau să vin și eu.

Culo! am exclamat eu gândindu-mă la COOL din engleză, spaniolizat cu un O final. ( că doar în ghidul de conversație ( al meu , cel puțin), cuvântul FUND  era inexistent, așa că de unde era să știu? Ha? )

Colega mea, a ridicat din sprâncene, privind atentă în jur ( moment în care m-am prins că ceea ce spusesem nu semăna cu ceea ce voiam să spun ) după care mi-a spus pe un ton serios fără să clipească:

– Voy a enviarte por correo, el site del diccionario explicativo de nuestro idioma. Y cada viernes te vienes con nosotros a la cerveza.

– …

– Y no vuelvas a decir ”CULO” otra vez, con los jefes delante!

Așa s-a petrecut marea mea intrare în familia mea adoptivă spaniolă. 😀

Știai că….? (1)

Standard

…atunci când pe plajă apar din loc în loc niște pari bine înfipți în nisip, echipați la extremitatea superioară cu un steag roșu, înseamnă că n-ai voie în apă?

Eu nu. 😀

Și în timp ce mă pregăteam să intru printre valuri ( nici nu erau așa uriașe și îngrozitoare după cum exagera băiatul ăla cu ”șalupa de salvare” care mă certase juma de oră), mă gândeam cu simpatie, la ce frumos întrețin, autoritățile publice, plajele murciene. ”Uite, ne-au pus și steaguri roșii ca să ne arate unde să ne scăldăm!”, fredonam eu Yellow Submarine.

Așa că m-am aruncat în apă cu tot avântul, spărgând valurile la baza lor ( adică înotând pe sub ele 😉 ) până când am ajuns în zona liniștită – aia fără maluri de care să se spargă valuri certărețe, unde m-am prefăcut într-o plută fără catarg, în legănări demne de o tură de rollercoaster. Asta până mi s-a făcut sete și dor de pământ ferm sub picioare.

Marea, însă avea alte planuri și nu mă lăsa prea aproape de mal. Eu, nu și nu. Că joaca e gata și mă așteaptă un granizado pe plajă, și că dacă tot insistă, ne jucăm mai încolo.

În caz de traversezi râuri repezi, șmecheria e să te lași în voia curentului și să nu te împotrivești: oricum e inutil și pierzi energie aiurea. În cazul mării, să te lași în voia curentului nu e o idee prea bună : pentru că ești ca un ghem de lână printre labele unei pisici. Te înghiontește până aproape de mal, după care te absoarbe înapoi în larg.

În timp ce raționam eu dacă să ies mai aproape de chiringuito din dreapta, sau să înot înspre cel din stânga ( acela avea și înghețată de coacăăăăzeee!! ), melodia aia nefericită – yellow submarine- îmi intrase în cap, ca o buclă recursivă și nu-mi dădea pace nicicum ( mi se mai întâmplă să mă bântuie cântecele care-mi plac).  Așa că de ciudă, am început să țin ritmul melodiei pe fiecare val care-mi venea din spate și care mă purta cu 5 cm mai aproape de mal. Când am ajuns în dreptul chiringuito-ului cu înghețata de coacăze, mi-am dat seama că aveam toate lucrurile, printre care si vreo 3 monede de 1 € pe plajă, în partea cealaltă, la vreo 500 m. Blestemându-i în sinea mea pe toți creatorii de modă cărora nu le trecuse prin cap să croiască niște chiloți de baie cu buzunare ermetice ( în caz de urgență, mă gândesc că ar putea fi folosite și pe post de rezervă de oxigen), am pornit-o în larg, unde se înoată mai ușor, către zona prosopului meu ( care sare în ochi de roșu și mumos ce e ;;) ).

Acesta a fost momentul când un tip pe un scuter – zis șalupă de salvare ( ?!?) ,  m-a ajuns din urmă ca să mă salute și să mă întrebe ce mai fac și cum mai e viața mea. ”No me quejo”, i-am răspuns ”me va bastante bien”.

Dar nu vezi în ce situație ești?”, insista el să mă las pradă acelor incertitudini care-i copleșesc , de vez en cuando, pe toți oamenii de pe planetă.  Adevăru era că nu vedeam. Și nici nu înțelegeam ce tot îndrugă pe-acolo. Eram în mijlocul unor valuri încântătoare, în drum spre un prosop de plajă ca să iau cele 3 monede și să alerg până la terasa aflată cu 500m mai încolo , unde să mă înfrupt cu cea mai minunată înghețată de pe planetă – aia de coacăzeee.  Așa că CE SITUAȚIE??

Hai sus”, insista salvamarul, indicându-mi locul liber din spatele lui de pe scuter. ”Nooo, que tengo miedo. Seguro me voy a romper la pierna!”. Și asta așa era. Drăcie mai alunecoasă și mai oribilă ca un scuter de apă n-am văzut. ”Prefiero nadar”. Acestea fiind stabilite, mi-am localizat prosopul cel roșu pe plajă și am purces la părăsirea mării ( care era cam singură pentru că nimeni nu mai înota în ea), cu promisiunea că mă voi întoarce.

Când am ieșit, Marea mi-a dat un ultim brânci pe umeri, făcându-mi cu ochiul ca să ne mai jucăm și altă dată.  Mi-am dat seama că lumea de pe plajă murmura, pentru că pe plajă, lumea, în mod normal,  nu murmură. Țipă, lansează mingi, joacă ping-pong, înalță zmeie etc, dar nu murmură cu privirea : ”Vaaaai! Uite și la aia!”.  După o inspecție rapidă a costumului meu de baie ( care se afla la locul lui, nu ca în anumite coșmaruri când te visezi fără el) m-am pomenit cu grozava supriză că aveam înfășurată în prosop, o bancnotă de 5€ ! Asta însemna două înghețate de coacăze, un granizado și un tub din acela cu ochelari atașați ca să poți să vezi pe sub apă și să respiri în același timp ( asta da invenție 😀 ).  

Quieres morir? ” ”Porque te metes en el agua con la bandera roja?”, îl auzeam pe același tip enervant de pe ”scuterul salvator” care mă urmărise pe toată plaja. Ar fi putut omorî pe cineva cu hardughia lui, dacă îmi este permis să-mi dau cu părerea.    

Bandera roja?”

Da, măi, Steag Roșu”, insista el.  ”Ca la semafor: roșu pentru stop, verde pentru trecere, galben pentru atenție.

Adică verde înseamnă că nu te duci la fund nici să-ți intre un cârcel în picior, pentru că apa, în mod miraculos te ține la suprafață și te poartă pe brațe până la mal. Roșu, înseamnă să nu-ți treacă, mama naibii, prin cap să te avânți în larg că nu mai ieși, iar galben înseamnă să fii atent, că dacă îți intră un cârcel în picior în timp ce te-ai avântat în larg, nu te mai scoate nici mama naibii ( de ce ar fi obligată să te scoată, nu știu).

Noah, asta înseamnă să știi lucruri pe care nu le știai înainte 😉

La Paella de Mariscos rețeta

Standard

E posibil ca la origini sa aibă ceva influențe arabe ( ca o altă mâncare ”națională” care aduce a cush-cush), dacă tot au adus arabii din nordul Africii, orezul prin secolul 8, dar dacă nu e vorba de o paella arzând în flăcări, profesoarei mele de artă culinară – Loli,  nu-i prea arde de explicații extra când e în toiul gătitului. Pentru că Loli e o artistă, chiar dacă n-ar recunoaște asta  în ruptul capului.  Adică are toate simptomele: visare cu ochii deschiși, încăpățânarea de-a face lucrurile a su manera, spontaneitate ( aka datul cu bățul în baltă  😀 )…și acel ceva care scoate La Pieta dintr-o tufă de zmeură, dacă îi aduce vântul microbul inspirației. Și se poate considera că Loli is infected :D.

”Una chispa por alli” ( fraza ei favorită), ”una chispa por alla”, ”un punaico de pimenton” etc. ”Has apuntado?” mă întreabă în treacăt, în timp ce eu de-abia mă țin după ritmul ei. Câteodată mi se pare că e o combinație între savantul nebun si  Leonard Bernstein. Abia apuc să-i spun că da.

Pentru această povestioară (sau bildungsroman …neah…doar povestioară 😛 ) ,  e nevoie, în primul rând, ca pentru orice paella, de o tigaie maaaare ( paellera ), la fel de lungă precum lată (adică rotundă sau cel puțin pătrățoasă , de preferat rotundă 😛 ), cu două urechi ce se folosesc la învârtitul pe foc pentru a nu se lipi orezul. Asta pentru că introducerea folositoarei linguri de lemn e privită de către spanioli la fel de disprețuitor cum e privită ignoranța folosirii bețișoarelor de bambus de către amicii chinezi de la restaurantul din colț. 😀  Tigaia mea, de ex,  e de 28cm diametru interior. 

Acum, dacă mă întrebi pe mine, cea mai cea dintre cele mai cele și singura pe care am avut chef să o încerc :D, dar alături de care voi rămâne până la moarte, e paella de mariscos.

Rețeta nu e complicată. În sensul că daa: are mai multe etape decât tortilla de patatas, dar n-o să te prindă sfârșitu lumii în bucătărie 😛 . Așa că nu dispera. În cazul în care o faci, un pahar de vin roșu face bine la nervi ;). Ai grijă să te limitezi la unul singur, savurat pe parcursul unei ore ( da măi, savurat, că doar nu vorbim de o bere pe care o dai pe gât de sete  :P). Cam o oră durează și timpul în care Paella se aranjează, își pudrează nasul și își rumenește obrajii 😉

Ca materie de la începutul Universului, înainte de Big Bang, poate intra Peștele ( ton sau seva asemănător, nu din conservă, ci de preferință cumpărat proaspăt sau congelat), Anillas de Calamar ( inele de calamar ), Gambas ( creveți cruzi, vreo 6), Mejillones ( midii, vreo 6), Un gogoșar verde ( asemănător cu cel de la empanada de atun ), roșii măcelărite ( sau bulion), usturoi, pătrunjel și…tam tam tam orez ( cu bob rotund, nu basmati sau alte minuni), despre care zice Loli, că un pumn pentru fiecare persoană pentru care gătești e ok.  Acum…asta cu pumnul e relativă. În pumnul meu, de ex, abia încape o vrăbiuță subnutrită. Așa că ia de-aici măsurători: cam 250g la fiecare vecin hămesit care vine să-ți caute prin frigider.

E indicat să ai totul la îndemână când începi, la foc potrivit ( adică echilibrat, așa cum sunt toate lucrurile care ies bine în viața asta ).

Dacă ai de-a face cu midii proaspete, trebuie să le lași în apă, înainte de-a începe cu restul pregătirilor, până se deschid ( așa se testează dacă midiile sunt bune; dacă ti le-au vândut ”proaspete” de la magazin și nu se deschid când le lași în apă, înseamnă că nu sunt chiar așa de proaspete… ).

Loli taie peștele în cubulețe pe care le aruncă într-o tigaie mai mică ( nu paellera) cu vreo câteva linguri ( 3-4) de ulei. Le lasă până se albesc și apoi le scoate pe o farfurie. În același ulei frige apoi, ușor, ardeiul, taiat cum ai chef să-l mănânci. După care îl scoate în aceeași farfurie cu peștele.

Copăcel, copăcel și ajungem la sofrito. De fapt, falsul sofrito. Adaugă bulionul – cam un pahar și un pic de 250ml,  ( dacă ai rămas fără ulei, apăi io zic să mai adaugi) și îl lasă până pierde un pic din apă, după care aruncă înăuntru inelele de calamar ( din care pui cât ai chef). ”Le das una vuelta rapida y le apagas el fuego”, ar spune Loli.

Când pregătești paellera, aruncă in ea peștele și ardeiul din farfurie,  inelele de calamar și sosul de rosii. Dacă ai ajuns până aici, ești pe calea cea bună: greul acum începe :P.  Adaugă 1L ( la vreo 500g orez) de apă amestecului de mai sus și când acesta începe să fiarbă, adaugă orezul.

Între timp, decojește vreo 2 căței de usturoi și aruncă-i și pe ei la restul lumii. NU ATINGE CU LINGURA DE LEMN AMESTECUL! dacă nu vrei să te urmărească blestemul cartaginezilor :P.

Partea delicată , pentru că e subiectivă, o reprezintă  potrivirea de gust. Adică, roșiile nu trebuie să fie prea acide, dar nici prea dulci ( aciditatea o corectezi cu bicarbonat), se adaugă Azafran ( șofran) și un soi de colorant alimentar pe care lumea îl folosește pe aici de culoare portocalie, pentru a da orezului tonul gălbui ( nu e obligatoriu – eu nu îl folosesc), piper, sare, până când poți spune că ai să  înfuleci o oală întreagă fără să ți se facă rău :P.

Când orezul începe să se umfle și apa să scadă, adaugă midiile și creveții.

Toate ingredientele se așează  la locul lor dacă începi să ”bâțâi” de urechi tigaia ( la paellera), circular, ca și cum ai învârti volanul unei mașini, ca în poza de mai jos:

poza din  ( http://www.buscapaella.com/images/paella_marisco1.jpg )

Când orezul e fiert, stinge focul, ai răbdare vreo 5 minute, deschide un vin alb luat de la rece – Pazo merge foarte bine –  sau roșu ( Rioja Cune),  dacă faci parte din fan club ca mine 😉 și Poftă mare 🙂

PS: Dacă nu ai chestii la indemână, proaspăt scoase din mare, merg și congelatele. Prietena M zice că se găsesc prin magazine pungi cu lighioane de mare. Se aruncă in paellera, fără a se decongela ( până se înmoaie în tigaie), înainte de-a arunca peste, sosul de roșii și se respectă pașii descriși mai sus 😉