Mare de Mai

Standard

”Bine că nu știi ce efect ai asupra mea”, ți-am zis într-o seară zâmbind în sus.

Mi-ai urmărit privirea.

”Ar fi păcat ca cerul să rămână fără Lună”, am adăugat ca și cum ar fi fost lucrul cel mai firesc.

Și m-ai crezut.

Atunci.

Cu tălpile înfipte în nisip, în timp ce eu răscoleam valurile reci de luna mai cu ale mele.

”Dacă ar exista un punct fix în această lume, ar semăna cu tine!”, ți-am strigat de departe în timp ce te încadram între degetele unui viitor tablou.

”Dacă aș fio pasăre cu o mie de aripi, tot nu te-aș putea ajunge”, mi-ai răspuns în șoaptă. Însă eu te-am auzit. Întotdeauna te aud.

Și mi-ai răpit unul din nenumăratele brațe, într-ale tale:

”Sunt aici. Sunt aici pentru tine MEREU. Înțelegi?”

Te priveam și te aprobam și-ți mulțumeam.

Dar nu înțelegeam.

Acel ”MEREU” e un cuvânt prea complicat. Și prea … definitiv. Un punct material ce-ar putea finaliza propoziția care sunt. Îmi lipsește capacitatea de-a finaliza propoziții.  Și tu știi.

”Luna e mai frumoasă în locul ei de sus, decât în buzunarul meu”, îmi spui acum.

Și înțeleg.

În fond, ce contează aceste cuvinte colorate? Ne aparțin vreodată? Marea le așterne la picioarele noastre pentru ca apoi să le retragă în tăcere.

Joc de mărgeanuri pe o bucată de șervețel îmbibată în alcool…

O mototolesc și o arunc. Să cadă cât mai departe de inima mea.

Dar briza o întoarce înspre mine de fiecare dată.

Alături de privirea ta, cea pironită în nisipul plajei de mai.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s