Torrijas – rețeta

Standard

După două zile de tăcere, tanti Carmen venise în vizită cu o farfurie de torrijas: pretext pentru stat la povești. Căsuța pe care o închiriază în fiecare vară se află singură, pe vârful unui deal, la o răscruce de vânturi schimbătoare – deocamdată, doar cu mine în ea. În vale, marea netezește răbdătoare zarva propagată de rândunele și pescăruși.

Lui Carmen îi place să vorbească. Teribil de mult. Despre toate și despre nimic. Se uită la mine și îmi zâmbește ca unui copil care tocmai s-a julit la genunchi. Și știe că îmi place să o ascult. Cuvintele ei cad în mine ca o ploaie de petale. Are un timbru plăcut, de spus povești și miroase a Soare plăpând de dimineață.

Asta până când începe să facă pe șefa. 😀

– Scoate o tigaie să te învăț cum se fac las torrijas, începe ea să scotocească în dulapurile din bucătărie după ingrediente. Și înainte să încep să protestez, îmi aruncă în brațe un șorț de gospodină.

În mod normal, mă opun tuturor celor care încearcă să-mi impună ceva ( mai ales șorțuri de gospodine). Într-atât, încât se lasă cu lovituri de picioare în podele și încruntături mai adânci ca brazda lui Novac, terminate cu uși trântite. Dar podeaua lui Carmen e din piatră și nu are ecou, o încruntare cu efect presupune mult mai mult efort decât un zâmbet ( eu fiind, prin definiție, o adeptă a conservării energiei), iar ușa de la intrare are amortizor și nu se poate trânti – lucru frustrant.

Înainte să-mi termin gândul, renunțasem deja să mă împotrivesc.

– Torrijas…, încercam eu altă strategie, no tengo hoy corazon para esto, Carmen. Me perdonas, verdad?

Nu era o întrebare, ci o informare asupra situației.

Azi aveam de gând să aplic tehnica statuii de ieri și de alaltăieri. Aia în care stai…ca o statuie, până când o rândunică se apropie de părul tău pentru că i s-a năzărit că ar fi un excelent material de construcție pentru lărgirea cuibului lipit de peretele casei. Și chiar dacă te miști într-un târziu și ea se sperie, a doua zi e prezentă la datorie într-o perseverență care mi-a trezit suficient de mult curiozitatea pentru a continua cu acest joc.

Carmen o ținea pe-a ei:

– Bobadas! Una mujer tiene que saber como hacer unas torrijas.

Și-i dădea înainte cu ce trebuie neapărat să știe să facă o femeie. Schimbatul de prize, becuri, instalații, reparatul scaunelor, meselor, ghiveciurilor de flori, mecanismului de la perdele, siguranței de la cuptor – lucruri de care mă ocupasem în zilele trecute – nu intrau in lista ei. Pentru că erau lucruri pe care le puteau face foarte bine și băieții ei, dacă și-ar fi pus mintea cu ele. Însă las torrijas – LAS TORRIJAS –  le putea face DOAR o femeie.

Locuiește în mine un trib sălbatic. Din acela cu scuturi înalte și netede și desene pe față. Care dansează în jurul unui foc și care-mi strigă să mă trezesc atunci când mai adorm din când în când. Ascultând la Carmen, toată lumea din trib își rotea uniform privirea, lovind scuturile de lemn de o podea (din aia cu ecou). ”Noh, păi pune-te și fă torrijas, ce mare bai?” îl auzeam pe șeful de trib plescăind din pipă cu lehamite și pregătind o tigaie cu ulei.

Pregătește o tigaie cu ulei, îmi oferea Carmen indicațiile prețioase fără de care, mai mult ca sigur, aș fi terminat sub un pod – dacă ar fi existat vreunul prin apropiere.

Și o farfurie cu lapte.

– Și o farfurie în care bați 4 ouă.

– Și o farfurie cu zahăr și scorțișoară.

– Și taie niște felii de pâine. Nu prea groase.

– S-a încins uleiul? De ce stai?

Statuia din mine stătea, nu eu. Să o certe pe ea, nu pe mine!

– Unele lucruri nu se rezolvă de la sine, continua moara cea stricată. Trebuie să pui mâna pe o tigaie și să le înfrunți. Ca Rafa Nadal, lovea ea in aer mingi imaginare de tenis.

Intuiția ei detecta o neliniște misterioasă, aciuată în interiorul meu. Și nu era prea departe de adevăr.

Triburile cu scuturi înalte și desene pe față, dansau până la extenuare  în jurul unui foc întunecat, implorând să fac odată lumină în noaptea lor. Și ca un conducător nedrept, așezasem o mână peste pieptul meu, încercând să astup gurile care urlau. Aceleași care, de cele mai multe ori, cântă.

– Stă să plouă , îi spuneam lui Carmen într-o doară, pregătind ingredientele.

Ea continua să-mi dea indicații fără să mă audă:

Să nu tai feliile prea gros, că trebuie să se pătrundă în intregime cu lapte, da?

apoi privind afară:

– Ei aș! Vaya tela! Să plouă odată că m-am săturat de atâta nehotărâre!

– Acum treci repede feliile îmbibate cu lapte,  în farfuria în care ai batut ouale, bine? După care le frigi în tigaie.

”Noh, că doar nu e nush ce știință de construit farfurii zburătoare”, mormăia șeful meu de trib aruncând feliile de pâine în uleiul încins, în timp ce pe mine mă umfla râsul la imaginea unui războinic indian purtând un șorț de bucătărie albastru cu floricele galbene.

– Ce? râdea și Carmen fără să bănuiască ce se petrece în capul meu.

– Las nubes indecisas: no se pueden retrasar, no se pueden impedir, încercam eu o explicație care să aibă sens pentru cineva care nu dansează printre focurile imaginare din mintea mea.

– Claro mujer! Hay que dejar que la lluvia llueva! cânta ea refrenul unui cântec.

Odată feliile de pâine prăjite, se scot și se dau repede prin mult zahăr și scorțișoară. Apoi se pun deoparte și se lasă la răcit: să se topească tot zahărul. Se pot decora cu nuci, migdale și stafide.

– Bueno, pues, ahora ya lo sabes: asi se hacen las torrijas. Hay otra forma pero la dejamos para manana, vale? Que me espera Miguel ( nepotul cel mic), se grăbea ea, așezând într-o caserolă câteva felii.

Și în timp ce părăsea curtea, eu mă întrebam dacă tocmai mă trezisem dintr-un vis, sau intrasem într-altul.

”Și te-a lăsat cu un dezastru în bucătărie”, observa liniștit șeful de trib.

Poate că așa și trebuia. Pentru că așa se întâmplă, când se întâmplă:

Îți intră pe nepusă masă cineva în bucătărie, trântind pe jos cu aroganța ordinii în care crezi că ți-ai găsit locul, își trece mâinile pe la tine prin suflet și te ciufulește, după care te lasă cu miros de scorțișoară și zahăr și foc. Și ploaie iscată din senin:

”să aibă Soarele ce-i va urma,

obraji să usuce, minte să lumineze”, cânta tribul meu în jurul unui foc luminos.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s