Profiler

Standard

Întotdeauna mi-au plăcut psiho- testele. Acele jocuri în care trebuie să răspunzi unui șir de întrebări, în urma căruia, dintre opțiunile A, B și C ți se spune că: A – stai pe o plută care a luat-o la vale, B – stai pe o plută care stă, C – ar trebui să te sui pe o plută.

Pentru că… nu-i așaaaaa… dincolo de A, B și C nu există nimic. Punct. 😀

Așa m-a informat și instructorul meu de șofat, Pedro,  prima dată când ne-am întâlnit. Și admit că mi-a dat fiori. Nu tocmai plăcuți.

– Așaaa. Te așezi la volan.

– Da.

– Îți potrivești scaunul…

– Da.

– … în așa fel încât dacă îți lungești brațele înainte, încheieturile să îți fie tangente la partea superioară a volanului.

– …

– Ești cam înceată…

– Lo siento…

– Îți mai explic încă o dată?

– ..tangente la partea superioară a volanului. Da! îi zâmbeam eu lui Pedro și zâmbetul meu încerca să se reflecte pe suprafața unei singularități. Din aceea care absoarbe orice formă de energie din jur până la minus infinit lăsând în urma ei renumita expresie facială întâlnită sub denumirea de poker face.

– …aaacum, îmi indica Pedro ridicând o sprânceană, îți potrivești oglinzile. Oglinda centrală NU se folosește –  REPET –  îmi repeta fratele geamăn al androidului Data – NU se folosește într-ale pudratului de nas sau rujatului! Clar?

Mai clar de-atât nu mi se comunicase niciodată. Un val de rușine mă trecuse instantaneu. Faptul minor că în geanta mea e imposibil să încapă rujuri și farduri putea avea legătură cu asta.

Plină ochi de 5 foi mâzgălite de hârtie A4, 3 caiete, 2 post-it-uri consumate, 2,56 șervețele parfumate, 0,5 ascuțitori, 8 creioane ( dap, am o slăbiciune pentru ele), un singur pix negru, 2 învelitori de bomboane și  3 de la guma de mestecat, 1 pereche de ochelari de soare, 3 stick-uri de memorie pe care niciodată nu le găsesc – ceea ce nu înseamnă că ele nu există, 8 șuruburi de 6, 4 plicuri de ceai verde, un portofel cu tarjeta de seguridad social, buletinul românesc și cardul bancar, alături de alte hârtiuțe și chitanțe și învelișuri de bomboane și de gume de mestecat, geanta mea voluminoasă poate foarte bine să concureze cu geanta magică a motanului Felix pentru că poate fi orice vreau eu sa fie, mai puțin una pentru rujuri și farduri.

Nu. În niciun caz, interiorul genții mele nu poate primi titlul de Haosul mileniului, cu toate că o bătaie din aripi a creionului verde din colțul stâng poate genera un uragan în colțul drept, dar nu asta contează. Haosul meu e controlat, catalogat, și călcat la dungă, prin urmare se numește Ordine. Acea ordine pe care doar eu o pot desluși 😉 .

De aceea, după o clipă în care mă gândeam să protestez, am revenit asupra deciziei, lăsându-i mai bine impresia lui Pedro că era așa cum spunea el.

– Acum pune-ți centura, apasă ambreajul, pornește motorul, schimbă într-a-ntâia, semnalizează că ieși din parcare, asigură-te că nu vine nimeni din spate și pornește încet.

– ….?!

Undeva, în spatele retinei mele, 3 neuroni care jucau leapșa se opriră căscând ochii larg.

– Ești cam înceată…

– Lo siento…

Pedro suspina plictisit.

– Vaaaamos mujer que nos alcanza la noche en el aparcamiento, continua el pe același ton constant. Dacă androidul Data ar fi avut sentimente, cu siguranță ar fi fost extrem de invidios pe această replică umană ce se căznea să intre în sfera nemuritoare și rece a ciberneticii.

-…deci semnalizez…

Mi-aș fi dorit să o fi făcut și să-mi fi ieșit din prima.

Pentru că atunci când lucrurile nu ies din prima este pentru că ies pe dos.

Ca un automat precis, bordul începuse un tremurat înfricoșător și, confundând vremea senină de-afară cu o ploaie tropicală, porunci ștergătoarelor de parbriz să șteargă potopul imaginar ce se revărsa din toți norii din Univers, comanda executată întocmai. 

Și cum lucrurile care se întâmplă pe dos nu se întâmplă niciodată discret, mintea bipolară a mașinii luase decizia că ne aflam într-un întuneric orbitor. Așadar farurile, becurile de avarie, becurile de interior și toate ledurile posibile și imposibile se angajaseră într-o feerie care ar fi lăsat mute de uimire și rușinate până în adâncul sufletului de la Cirque du Soleil la ultimul circ al satului, în care dulăul Grivei, un pic mai înalt decât un chihuahua, ar fi jucat rolul dragonului-sirenă, acaparând toate aplauzele publicului.

Aplauze primisem și eu (așa că dulăul-sirenă is overrated). Din partea unor puștani din apropiere care începuseră ceva ce din gesturi mi se părea un hip-hop spontan.

– Vaya fiesta, mujer… își aprinse androidul Data o țigară deschizând geamul și privind la cerul care se colora în asfințit.

Și mie mi-ar fi plăcut să mă holbez la el. Dar nu. Eu trebuia să mă uit după acele panouri enervante care apăreau pe marginea străzii și care, cică, împiedicau mașinile să se ciocnească între ele. Și trebuia să fac pe spărgătoarea de petreceri și să liniștesc luminile din mașina mea.

– …deci semnalizeeez…încercam eu încă o dată, în timp ce neliniștea mea, ( ca să nu-i spun groază, că mi-e rușine) în ciuda aerului condiționat, aburise toate geamurile din imediata mea apropiere, inclusiv pe cele din spate.

– …mă orienteeeez…

Pedro mă ignora cu desăvârșire.

– …și pornesc…

Cei 60km/h în 10 secunde îl prinseră pe profesorul meu de Zen pe picior greșit astfel că înainte să apuce să se folosească de pedalele cu care l-a înzestrat mama natură și colegiul intructorilor de șofat, reușisem să sperii 3 vrăbii, un Stop, un semafor care tocmai se îngălbenise și o intersecție unde lumea năucită, îmi cedase politicoasă, un drept la trecere care nu-mi aparținea. Toate acestea în mai puțin de un minut. În exact această ordine.

Cine spune că există haos înseamnă că nu știe să găsească o ordine în el.

– DESPACIO! își reveni Pedro găsind pedala buclucașă de frână, obligându-mă să derapez  ca în filme lângă parcarea unui supermarket.

– N-am știut că să conduci poate fi așa de distractiv, hăhăiam eu.

Și așa era. Prima oră de șofat o primisem ”în dar” de la tata pe la 10 ani, care țipase isteric ”FRÂNA! FRÂNA!” timp de un kilometru de câmp deșertic, la o viteza de 10km/h fără să-mi dea voie să schimb într-a doua, cu toate că eram deja în clasa a treia. Așa că mi se cuibărise de pe-atunci în minte ideea că șofatul ar fi ceva extrem de plictisitor și doar dacă s-ar  evapora trenurile, autobusele, tramvaiele, motoretele, bicicletele și trotinetele m-aș  urca eu vreodată, în această viață, la volan.

Și dacă nu s-ar fi întâmplat exact așa cum spun, nici acum nu m-aș fi urcat.

– Siiii? Quieres velocidad? mă privea de sub ochelari și freză gelată răutatea antropomorfă și dacă n-aș fi știut mai bine, aș fi jurat că plutea în aer rânjetul unui motan zburător. Pues vamos a salir en la autovia! Je je je!

Autovia – the evil land of Mordor unde limita de viteză e 120km/h, iar eu atinsesem 140.  Asta pentru că, după cum îl informasem pe Pedro, la 80km/h mă ia cu amețeli și trebuie să accelerez la maxim. La insistențele lui am redus viteza la 120.

– Ești cam lentă…

– Lo siento…

Astfel s-a conturat profilul meu psihologic din prima zi de șofat:

Eleva ( subsemnata, adică)  nu ia în serios explicațiile profesorului și de multe ori, citez ”hace lo que le da la gana”. Se pierde în detalii nesemnificative și, culmea, în același timp ignoră toate abaterile grave din regulamentul de conducere. Acestea fiind următoarele: trecere în viteză pe lângă, prin și dincolo de Stop, intrare pe roșu ( la asta am protestat ptr ca era galben când intrasem eu), absența orientării în intersecție și convingerea că strada îi aparține prin urmare lumea să se dea la o parte ( total exagerat, dacă mă întrebi pe mine), iar tendința înspre una velocidad extrema ( altă exagerare tipică din partea oamenilor plicticoși ) nu poate fi pusă la îndoială. Prin urmare eu, Pedro ( aka androidul Data ) recomand 30 de ore de conducere în care voi încerca o reeducare.

Aceasta s-a petrecut așa:

La o lună și jumătate după faptele întâmplate, Pedro râdea cu lacrimi. Apăi asta e ceea ce numesc eu reeducare, dincolo de spiritul A, B și C. Punct.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s