De șters guma

Standard

– Cum se numește când te obsedează să știi dacă EL te înșeală sau nu? mă întreba prietena A prin clasa a șaptea.

– Trebuie să fie ascuțirea simțurilor sau activarea celui de-al șaselea, continua ea, împiedicându-mă să-i răspund.

Și urma:

– Adică l-am văzut cu ochii mei – CU OCHII MEI – când i-a ținut poarta și au ieșit ÎMPREUNĂ din curtea școlii!

– De ce nu-mi spui nimic?! De ce taci?

Nu știam nici eu de ce:

– Ăăămm…

– Nu-ți pasă de suferiiința mea! Nici ție!! Nimănuuui! Sunt așa de singurăă și nefericităă! sălta ea scările plângerii din octavă-n-octavă.

Nici nu știu cum de s-a întâmplat, pentru că, după atâția ani, contrastele s-au diluat în uitare, dar ceea ce mi-a rămas gravat în minte este că Soarele se topea în ultimele culori, dincolo de câmpia lugojană, când am cârpit prima și ultima palmă cuiva.

După șocul inițial, Universul lentilelor de 1,5 rămăsese aburit și uimit, dar, speram eu, oleacă mai trezit la realitate. Pentru că prietena A – clară și lucidă în majoritatea momentelor –  părea încătușată într-un zbor continuu de parapantă, de când aterizase – nou, în clasa a șaptea B –  colegul R, dimpreună cu perechea lui de ochi azurii și accentul sudist.

– Gelozie…cred că se numește, le-am răspuns pe un ton neașteptat de calm ochelarilor din fața mea, aflați în continuare în stare aburită.

– Offf! continua ea pe un ton mai puțin miorlăit, TU NU MĂ ÎNȚELEGI! Tu nu știiii ce siiimt! Cât sufăăăr!

– Facts, miss Watson, încercam niște argumente, îngrozită de cămașa ce începea să oscileze lacrimi în fața mea.

În plus, întotdeauna am crezut ( și continui să cred) că dacă aș fi avut o pipă la vremea respectivă, aș fi convins mai mult.

– Păi a ieșit de la școală cu EA.

– Așa…și? o îndemnam eu să continue.

– Atââât! mă certa ea exasperată.

– Hmm…încercam eu să mă încrunt asupra imaginii, ca Sherlock. Și EA nu locuiește pe aceeași stradă cu EL?

Dacă exista vreun raționament în ce încercam să transmit, amica A nu-l recepționa.

– Ba daaa, se căznea ea să-și alunge cu un braț imaginea înfiorătoare,…dar…mergeau înceet..ca și cum s-ar fi plimbat.

–  Ei vezi? pocneam din degete. Asta nu dovedește nimic. EL s-ar fi plimbat cu oricine de pe strada lui. E nou, săracul, și mai are și accentul acela ciudat.

– E un accent miriifiic! Tocmai asta este! EA va profita și îl va îndepărtaaa de miiineee, începea ea să se mirolăie pentru a unșpea oară în acea zi plictisitoare de primăvară.

Trebuia să-i pun stop. Trebuia să scot artileria grea:

– Prostii! Nu știu de ce îți faci atâtea griji! Tu ești de mii de ori mai fermecătoare decât Doamna Râmă. ( Doamna Râmă fiind porecla uzurpatoarei de plimbări ).

Un zâmbet firav îmi răsărise înainte. Cel mai mult îmi plăcea să desenez fețe zâmbitoare pe lentile aburite.

– Seriooos?! mă privea cu încântare prietena A.

– Binențeles! Oricine are mai mult farmec decât Doamna Râmă.

– Oh..

– Și în plus, tu vezi de 4 ori mai bine! continuam eu avalanșa de complimente în fața căreia nu-mi putea rezista nimeni :D.

– Asta așa e! se înveseli ea.

Eram pe val.

– You´re a freakin´superhero!

– Chiar sunt, așa-i? se înălțau ramele ochelarilor odată cu pomeții obrajilor.

– Când ți-a cerut prietenia?

Prietena A mă privi o clipă cu o sprânceană ridicată de parcă aș fi fost o ciudățenie scăpată de la circ. Binențeles că nu pricepeam de ce.

– Cât ești de naivă! râdea ea de mine.

– ?

Și continuând pe un ton mai reținut:

– Dacă n-ai fi toată ziua obsedată de Star Trek…

Eh, că nu era baș toată ziua. 😛

– Na na naaaa! începeam eu melodia ce îmi însenina toate duminicile și pentru care aș fi făcut moarte de om.

– Mda…plescăia superior din buze, amica A.

– Space…the final frontier, ridicam eu brațul în zare ca la început de odă.

– Exact despre asta vorbesc…își arunca ea brațele în aer degeaba.

– These are the voyages…

– …de ce nu poți să observi că…

– ..of the starship Enterprise!

– …doar fraierii mai cer azi prietenia!

La asta m-am oprit. Fraierii?

– Da. Fraierii!

Un nor negru începuse o ploaie într-un colț obscur al planetei. Cât timp trecuse peste mine de nu se mai cereau prietenii? Era cel mai  îngrozitor lucru care se putea întâmpla. Și începeam să mă simt la fel. Adică ce se întâmplase cu rasa umană? Când fusese înlocuită cu cea de pe Betazed de comunicau acum cu toții prin telepatie?

– Și nu începe din nou cu lumea de pe Betazed! mă implora ea.

– Dar cum știi? Cum știi dacă cineva te place?

Niciodată în viața mea nu mă simțisem mai confuză ca atunci.

– Păi e mult mai simplu ca ÎNAINTE, îmi zâmbea ea.

Lucrurile erau simple și ÎNAINTE. Cineva își asuma responsabilitatea marii întrebări, iar altcineva răspundea. Direct și fără complicații. Ce putea să fie mai simplu decât atât?

Ca să fie pace în Univers, misterul trebuia rezolvat.

– Deci? încercam eu să reformulez ”ridicola” întrebare de dinainte, cum si-a comunicat R intențiile față tine?

Fluturași aurii zburau din obrajii prietenei A de fiecare dată când aminteam de R.

Apoi smulgându-mi brațele din umeri de atâta scuturat:

– Mi-a cerut, ieri, să-i împrumut guma de șters! Nu-i așa că e romaantiic??!

Ori începeam să semăn cu androidul Data, ori ERAM androidul Data, pentru că sensul romantismului din frazele de mai sus, îmi scăpa complet.

– Guma… de șters…?

Eu le împrumutam tuturor guma mea de șters. N-avea CUM să fie vorba despre ASTA.

– Vine R! Vine R! mă anunța, roșie până în vârful urechilor, cireașa cu ochelari.

Apoi îmbrâncindu-mă:

– Pleacă de-aici! Repede!

Și în timp ce mă împiedicam printre picioarele mele umane, cerul dacă s-ar fi deschis și o mână dumnezeiască de-ar fi ieșit de-acolo, tot n-aș fi avut o revelație mai mare ca aceea legată de industria gumelor de șters.

– Aaa , îmi șopti ea rapid înapoi, și nu mai împrumuta guma de șters că îți merge vestea în toată școala.

Anunțuri

3 răspunsuri »

  1. Imi e ciuda pe memoria mea selectiva…eu cum de nu tin minte nici o conversatie din tinerete?!? … oare se poate sa fie o forma de Alzheimer prematur ?!?

    • Aaa…stai linistita, Monibon. Ce scrie mai sus are iz de ficitune. In sensul ca dialogurile sunt ficitune, cu toate ca intamplarea e reala. De fapt e o suma de intamplari reale. Ca mai toate prietenele de la varsta cea fericita ma alegeau drept confidenta intr-ale amorului nefericit. O fi fost ptr ca dadeam impresia ca ascult :D…Space..the final frontier..na na naaa :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s