Îngemănare

Standard

Te aștept în parcul de la capătul lumii.

Acolo unde crengile înalte se rătăcesc prin timp,

iar Soarele nu e decât o altă stea mijlocie

care alină ochii umani, înfricoșați de iluzia întunericului.

Îți desenez un cer discret:

să nu se sperie norii de furtună când se apropie de noi.

– Furtună? întrebi. 

Și crezi că sunt departe.

Dar nu sunt.

Vin odată cu ploaia care face copacii să cânte.

Și râzi. Îți plac sunetele mele.

Cad peste tine în cântece vechi și noi.

Și crezi că e nevoie să-ți amintești ceva.

Dar nu e.

De-aceea vii mereu în parcul de la capătul lumii

pe vreme de furtună.

Iar eu te-aștept. Ca pe ceva firesc.

Niciun Soare nu strălucește peste tine, dar te văd.

Niciun vânt nu bate împrejur, dar tremur.

Și sunt așa de înaltă încât fruntea mea atinge timpul care te ține departe.

Crezi că e nevoie să mă cauți.

Dar sunt chiar în fața ta.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s