Milioane de întâmplări

Standard

Cartagena salvaje

De fiecare dată când las întâmplarea din mine să se întâmple şi nu o copleşesc sau alerg după ea cu o plasă de fluturi, lucrurile ies bine. Miraculos de bine. Întotdeauna.

Când las întâmplarea din mine să se întâmple, îmi arunc mintea undeva şi plec haihui. Ca atunci când ajungi acasă şi îţi arunci geanta şi hainele aiurea şi ieşi apoi, în tălpile goale, pe câmpie şi îţi iei zborul.

Şi mintea din stânga după tine, cu o plasă lentă de fluturi. Să te prindă. Să te studieze la microscop. Să extragă din tine formula aia care te face să zbori şi să explodezi în raze de lumină. Pentru că ea nu poate accepta acel „miraculos de întodeauna bine”. Aşaa…fără analize şi radiografii şi scheme şi liste şi planuri.

Şi se pune pe dojană: că oamenii nu zboară – doar e interzis prin legea gravitaţiei; că oamenii nu se plimbă desculţi pe câmpii, lovindu-se de nori; că e foarte bine să crezi în miracole, dar e interzis să le trăieşti. Şi n-are sens ca să trăieşti ceva care nu se poate repeta, închide, încorseta în spaţiu-timp, cataloga şi eticheta drept: Ok. Preparado para fabricacion.  Ai fi nebun sau egoist şi n-ar fi frumos.

Şi mă întorc după o vreme. În plasa cea lentă pentru fluturi din mintea mea cea stângă.

După ce las întâmplarea din mine să se întâmple. Pentru că doar atunci, viaţa – întâmplarea asta rotundă şi plină ca o lună, se întâmplă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s