Arhive pe categorii: FLORICELE PE CÂMPII

Dimineața

Standard

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 

*

M-a trezit brutal

o Dimineață ciufulită de august.

Mi-a furat pijamaua

și s-a culcat la loc, în ea.

Pe partea cu buzunarul de la piept,

unde aveam rătăcite

câteva cuvinte moi.

*

De-atunci doarme nerușinată,

cu Somnul meu printre așternuturi,

cu nasul la perete, hoața,

și nu s-ar mai trezi:

*

așa-s de moi

cuvintele mele din buzunarul de la piept…

Îngemănare

Standard

Te aștept în parcul de la capătul lumii.

Acolo unde crengile înalte se rătăcesc prin timp,

iar Soarele nu e decât o altă stea mijlocie

care alină ochii umani, înfricoșați de iluzia întunericului.

Îți desenez un cer discret:

să nu se sperie norii de furtună când se apropie de noi.

– Furtună? întrebi. 

Și crezi că sunt departe.

Dar nu sunt.

Vin odată cu ploaia care face copacii să cânte.

Și râzi. Îți plac sunetele mele.

Cad peste tine în cântece vechi și noi.

Și crezi că e nevoie să-ți amintești ceva.

Dar nu e.

De-aceea vii mereu în parcul de la capătul lumii

pe vreme de furtună.

Iar eu te-aștept. Ca pe ceva firesc.

Niciun Soare nu strălucește peste tine, dar te văd.

Niciun vânt nu bate împrejur, dar tremur.

Și sunt așa de înaltă încât fruntea mea atinge timpul care te ține departe.

Crezi că e nevoie să mă cauți.

Dar sunt chiar în fața ta.

Acasă în tine

Standard

Când se agață

dorul stâng de piciorul meu drept

știu că sosește vremea de ducă:

– Să aibă loc, cine-o veni în urma mea,

să stea.

Întinde-mi un pod dintr-un zâmbet senin

și-acoperă-mi Soarele cu un cer fără nori:

– Să aibă cale, dorul stâng

din piciorul meu drept,

să te afle

acasă în tine.

CH3-CH2-OH

Standard

Suntem pete de culoare vărsate din greșeală peste pânza nimănui. Scrijelituri fără sens și pline de goluri. Există milenii între atomii care ne compun. De ce ne încăpățânăm să risipim inutil acest spațiu? De ce nu reușim să ne dizolvăm unii într-alții? Feminin în masculin, urât în frumos, deștept în prost, anarhie în simetrie?

Am putea descoperi că știm să înălțăm și altceva în locul acestor ziduri din jur cu arcași pe metereze. Că am putea fi mult mai mult decât un grup de exclamații din spatele vizorului:

– Nu te văd!

– Nu-i nimic! Nici eu nu mă văd!

– Ce bine! Avem atâtea în comun!

Iar Sisif al tău poate să se decidă, sau nu, pentru finalizarea jocului.

Jocul în care te prefaci, încă o dată, că vezi și altceva decât propria-ți reflexie în mine.

/

Somos manchas de color derramadas sin querer sobre un lienzo desconocido. Rascaduras sin sentido llenas de vacío. Hay milenios entre los átomos que nos componen. Porque nos empeñamos malgastar este espacio? Porque no conseguimos disolvernos unos en los otros? Femenino en masculino, feo en hermoso, sabio en tonto, anarquía en simetría?

Podríamos descubrir que no solamente sabemos construir murallas entre nosotros. Que tambien sabemos transcender las exclamaciones que se ocultan detrás de nuestras puertas:

– No te veo!

– No pasa nada! Yo tampoco me veo a mi misma!

– Que bien! Tenemos tantas cosas en común!

Y después,  tu Sísifo puede decidirse, ó no, por finalizar este juego.

El juego en el cual finges ver más allá de tu propia reflexión en mí.