Arhive pe categorii: Știri & Seriosisme

Absența din prezent

Standard

Sunt mai înceată decât media. 

Mă prind greu.

Mă desprind și mai greu.

Finalurile mă iau întotdeauna pe nepregătite, într-o lume în care toți din jur par să își dea seama de lucruri de care eu nu-mi dau. Ca și cum aș dormi în timp ce toți ceilalți trăiesc.

– Păi că lucrurile se schiiimbăă! se văieta o prietenă în timp ce plângea în ultima zi de liceu, iar eu nu înțelegeam de ce. Nimic n-o să mai fie la feeeel!

– Fugi de-aici! Cum să se schimbe? În sfârșit suntem maaaari și putem să facem orice! ORICE! râdeam eu de ea.

Și ea credea că vreau să o încurajez. Credea, la fel ca toată lumea, că eram cea mai curajoasă din clasă. Dar nu eram. Aveam doar obiceiul să mă arunc de pe poduri fără să-mi treaca prin minte că mi-aș putea rupe ceva. Nu din curaj, ci dintr-o absență inconștientă. Absența din prezent.

– N-o să ne mai vedem! O să ajungem într-un oraș maaare, la facultăți diferite și abia dacă o să ne mai vorbim! mă privea ea tristă.

– Fugi de-aici! hohoteam eu. Nu este orașul așa de mare încât să nu ne ciocnim toată ziua pe stradă!Vorbești prostii!

Însă prostii vorbeam eu. Ne-am mai întâlnit de vreo 5 ori de-atunci. Prima oară, când am revenit la deschiderea anului școlar al noilor boboci. Să-i vedem pe profi. Profii noștri! Care nu mai erau ai noștri…

Și i-am văzut. Înconjurați de alți elevi.

O altă curajoasă, cu fluturi de plastic în păr, își târâia tivul blugilor pe sub teniși, iar maică-sa o întreba și pe ea de 3 ori dacă a înțeles ce i-a zis, pentru că doar era la liceu acum și nu se cuvenea să-și mai țină, ca și până atunci, capul în nori. Și ea răspundea că da da da, în timp ce privea cum se ridică frunzele roșii în vântul de toamnă, iar eu mă uitam ca într-o oglindă din trecut.

Mi-am dat seama atunci. După ce toată lumea știa deja, abia atunci știam și eu. Și m-am ajuns din urmă. Ca să-mi pun primul Punct. Asta pentru că aveam nevoie să încep o frază nouă. Și nu poți să începi o frază nouă până nu pui Punct celei vechi.

Am pus primul Punct nepieptănatei cu fluturi de plastic în păr. I-am împăturit cămașa în carouri rosii, i-am îndoit la dungă blugii pe un umeraș și i-am așezat tenisii în cutia de sub pat.

Pentru bunica, gestul nu era ceva ieșit din comun, dar pentru mine era totul. Aveam nevoie să fiu suficient de goală pentru teniși noi.

De-atunci am obiceiul să pun puncte în trecut, în timp ce alerg să mă prind din urmă. Să încep alte fraze. Să mă arunc de pe poduri vechi în ape noi. Și nu știu cum, dar tot las o cutie de tenisi sub un pat.

Ce se întâmplă în organismul tău după ce bei Coca-Cola

Standard

Ei nah, că nu mă pot abține să nu preiau articolul de pe http://maestroviejo.wordpress.com/2012/02/27/que-pasa-en-el-cuerpo-en-la-primera-hora-despues-de-beber-una-coca-cola/, ca sa îl traduc și să-l adaptez pentru tine, consumatoare de Coca-Cola si felurite băuturi îndulcite artificial, care te plângi că vaaai ce îngrașăă prăjitura cu spumă de căpșuni a bunicii.

10 minute de la ingerare:

10 linguri de zahăr aterizează dintr-odată în stomacul tău ( 100% din cantitatea recomandată zilnic), care dacă ar putea vorbi, ar urla. Nu vomiți imediat de la atâta dulce ( că aici e înșelătoria) pentru că acidul fosforic taie din gust. Așa că , datorită lui, lucrurile nu ți se mai par așa de extreme ( chiar dacă ele continuă să fie).

20 minute de la ingerare:

Nivelul de zahăr crește rapid, cauzând o explozie de insulină. Ficatul tău nu-și vede capul de-atata treabă, alergând după toate grămăjoarele de zahăr pentru a le transforma în grăsime ( și 10 linguri de zahăr la un pahar de suc nu sunt de ignorat, mai ales dacă e vară, e sesiune ( aviz little sister) și iți vine să dai pe gât o sticlă întreagă )

40 minute de la ingerare:

Absobție completă de cafeină. Pupilele ți se dilată și o iei razna dacă lucrezi într-un birou. Lumea se poate uita la tine ca la urs, întrebându-se ce ai de scrii așa de repede la tastatură. Asta pentru că îți crește presiunea din sânge și degetele îți iau foc. Ca răspuns, ficatul eliberează mai mult zahăr în fluxul sanguin. Din cauza cafeinei, receptorii de adenosina din creier se blochează (de-aia îți fuge somnul).

45 minute de la ingerare:

Corpul tău crește producția de dopamină stimulând centri plăcerii din creier. Cam ce se spune că face heroina.

60 minute de la ingerare:

Acidul fosforic leagă calciul, magneziul și zincul de intestin provocând o accelerare de metabolism. În acest timp, intră în acțiune proprietățile diuretice ale cafeinei, moment în care elimini calciul, magneziul și zincul.

Marea fiesta zaharoasă din organismul tău începe să se stingă după o oră. Ca o consumatoare exemplară de porcării, ce ești, devii morocănoasă, apatică și leneșă și ferească sfântu să încerce careva să-ți vorbească despre o alergare pe plajă, sau o partidă de baschet, tenis, bicicletă, coarda, cățărat pe munți,  că ești în stare, cu ultima fărâmă de energie să-i cârpești una peste față și să-i urli să te lase în pace pentru că preferi să fii o couch potato.

Și ai mai eliminat și toată apa din Coca-Cola. Și odată cu ea, nutrimente valoroase, pe care corpul tău le-ar fi putut folosi în hidratarea sistemului și dezvoltarea sănătoasă a oaselor.

Scăderea de cafeină urmează după câteva ore ( zice în articol că după 2, dacă fumezi).

Ce e îngrijorător la sucurile acidulate e combinația explozivă dintre cantitățile imense de zahăr ( nici despre îndulcitori n-am citit vești mai sănătoase. Zaharina e interzisă, de ex , în Canada. Or ști ei ceva. ) + cafeină + acid fosforic – acesta din urmă se găsește în toate sucurile acidulate de pe planetă.

Acum, după ce te-am bătut la cap cu problema, uite și o soluție:

Ceaiul Alb:

Pe lângă ce zice wikipedia ( reduce colesterolul, scade presiunea sângelui, îmbunătățește circulația, are antioxidați, benefic pentru sistemul imunitar) am să adaug din experiența mea de ex cafeine addict și-am să spun că o cană de ceai alb savurată la începutul zilei  înlocuiește cu succes 5 cafele băute pe fugă și 4L de Coca-Cola, limpezește gândurile și face chef de joacă ( de care vrei tu 😀 ).

Iar pentru dulce, ia un măr sau un alt fruct de sezon din grădina cuiva 😉

O zi însorită 🙂