Arhive pe categorii: SUCELI ȘI SMUCELI

Înțeleptul și nebunul

Standard

Se spune că, ceea ce au în comun Nebunul și Înțeleptul satului e Piatra aruncată în lac.

Nu e.

Ce au în comun e monstruosul egocentrism și narcisism de care suferă:

Unul că, vezi-doamne, a aruncat o piatră – O PIATRĂ (Hura! Hura! Publicul în delir) – în lac și NIMENI din UNIVERS n-a mai aruncat alta la fel, iar celălalt că, vezi-doamne, doar EL – cavalerul Înțelept de la Înțelepții din Deal (Hura! Hura! Publicul în delir) –  ar putea ( și ar avea MENIREA ) să o scoată.

Niște proști amândoi. Prizonieri ai iluziilor.

Privesc amândoi același lac și n-au chef să se privească decât pe sine. Niciodată înspre celălalt.

Și, de fapt, nici n-au chef  să rezolve problema.

Din cauza statusului, of course:

Nebunul ar deveni Înțeleptul care a aruncat piatra în lac, iar Înțeleptul s-ar transforma în Nebunul care a scos-o.

Și asta no way!

Ca doar tre să respectăm niște aparențe, ce dumnezeu…

Anunțuri

Știai că…? (3)

Standard

Excesivul consum de alune poate provoca stări de stupoare, perplexitate, paloare în obraji și hohote de râs isteric?

Prietena G a soră-mii nu.

Primul lucru care se putea zări imediat pe masa de bucătărie a bunicii era o farfurie adâncă, plină de alune. Lucru curios pentru că proteza ei abia dacă-i putea permite să mestece găluștele de griș din supa de roșii…

– Uaaa! sălta prietena G. Aluuuneee! Tu vrei, L?

– Mai încolo…o informă ea privind pe fereastra bucătăriei, o aștept pe buni.

În plus, alunele nu făceau parte din pasiunile ei culinare.

– Sunt un pic moi, dar sunt excelente! Mergem?

– Mergi tu. Vin și eu in jumate de oră. O văd pe buni ieșind de la biserică.

– Să nu întârzii că se face întuneric și nu mai vedem să ne dăm cu rolele. Că nu vreau să alunec într-un șanț și să mor, singură…uitată de lume..

– You won´t be forgotten, îi rânjea L rotindu-și ochii.

– Ha. Think you´re funny? You´re not so funny…

Și acestea fiind stabilite părăsi etajul 1 al blocului 9 clămpănind roțile rolelor de fiecare treaptă.

Sprijinită de pervazul geamului din bucătărie, L o aștepta pe bunica. Aceasta tocmai părăsise trotuarul din jurul bisericii și se îndrepta înspre casă cu furia melcului supărat, însoțită de baston și de ex-motanul nostru, Tanu ( may the Lord rest his soul ) care o însoțea peste tot.

– Servus, fetița mea! își îndreptă bunica ochelarii, bucuroasă de vizita soră-mii. Ai mâncat? începea ea interogatoriul.

– Un pic…

– Ce?

– Niște pâine cu gulaș…

– Aia nu-i mâncare. Nu vrei să-ți facă buni ceva cald? Mânânci ca o vrăbiuță.

– Nu…evită L atacul mascat în mănușa de catifea – atac expert al bunicii noastre. Că mă așteaptă G să ne dăm cu rolele și nu vreau să mă rostogolesc până la ea 😀 .

Apoi continuând suav:

– N-ai ceva ușor de dulce?

– Ba daa, se înveseli bunica deschizând frigiderul. Am niște ciocolată. E foarte bună. Am luat-o ieri de la alimentară.

– Da? întrebă L din politețe. Ce mai zice tanti Marcela?

– Aaaa nimic important…Are probleme cu fiu-su ăl mic. Că nu vrea să învețe. I-am zis că stă cu mintea după fete, dar Marcela spune că e prea leneș până și pentru asta…începu ea noua telenovelă din cartier.

Și în timp ce povestea, fărâmița pe masă o tabletă de ciocolată.

Un bec, nehotărât, se tot ivea în subconștientul lui L fără a se lumina pe deplin.

– Nu știu cum de n-am văzut și-am luat cu alune, se plângea bunica. Știi că nu pot să le mestec. ..

Becul se încăpățâna să pâlpâie din ce în ce mai des.

– De-aia le păstrez într-o farfurioară ca să le dau prin mașina de măcinat și să le iau cu lingurița.

Privind la ea cu stupoare, soră-mea îndrăzni:

– Le scoți înainte cu un cuțit, nu?

– Nu… de ce? Că sunt doar eu în toată casa…

Becul explodă, scăldat în lumina cunoașterii și în hohote de râs.

Misterul farfuriei cu alune de pe masa din bucătărie a bunicii fusese rezolvat.

End.

PS: Și da. L îi împărtășise și prietenei G marea informație. Pentru că, printre altele, L n-are secrete față de prietena G 😀 .

Suntem programați să ne conformăm?

Standard

Mi-a căzut în mail, cu ceva ani în urmă un filmuleț realizat prin anii 60 de către un tip deștept, Solomon Asch, care voia să demonstreze cât de irațional este comportamentul maselor și cum ajungem să ne lăsăm târâți în acțiuni, pe care , în mod individual, nu le-am realiza niciodată.

Experimentul era simplu:

Se făcea că era o zi obișnuită în care oamenii intrau într-o clădire  și foloseau un lift pentru a ajunge la etajul departamentului în care lucrau. La fel ca în orice experiment social, erau prezenți cei infiltrati, ocupați cu provocarea punctelor de inflexiune – declanșarea evenimentelor,  și cei supuși experimentului. Cei din urmă nici nu-l văzuseră venind. Pentru că tocmai despre asta era vorba: miza era să nu îl vadă.

În lift, infiltrații, în număr de 2-3, se așezau în poziție de drepți, orientați  într-o anumită direcție. Păcălitul, care ajungea printre ei, nu se putea abține să nu se orienteze după grup. Putea grupul să se rotească după cum ar fi avut chef, să se uite pe tavan sau să tușească, pentru că Păcălitul, prea stânjenit ca să joace rolul oii negre, se conforma de fiecare dată, imitând mișcările celorlalți ca la carte.

Și mă întrebam atunci la fel ca și acum: E posibil ca puterea turmei să nu poată fi negată? Suntem așa de ușor de prostit? Ne auto-anihilăm voința pentru că e mai comod să mergem pe același trotuar, în același sens cu toți ceilalți?  Tragi-comicul este că ne dăm seama, de cele mai multe ori, că ceva nu e în regulă. Ceva ne deranjează. Ceva nu se simte bine în noi. Îi observăm bine pe cei de lângă noi. Întotdeauna îi observăm mai bine pe cei de lângă noi. Așa de bine, încât ajungem să vedem lumea prin ochii lor. Și uităm să ne privim în oglindă și să ne întrebăm: Ce dracului facem? Și de ce?

Departe de mine gândul să demonizez Turma. Să-mi fie rușine că fac parte din ea este ca și cum mi-ar fi rușine că sunt om. Ea are legătură cu vocea noastră interioară care ne spune că uniți suntem mai puternici în fața unui pericol extern. Este o voce așa de veche și de adânc înrădăcinată în noi, încât nu ne dăm seama de existența ei. Pericolul, însă, apare atunci când cineva își dă. În clipa aceea, toți cei din jur suntem vulnerabili.

Mă gândeam la asta, așa, într-o doară, când am auzit că în capitală, iar s-au luat la bătaie alde PRO cu alde CONTRA. Și sunt sigură că majoritatea, privindu-se într-o oglindă, ar exclama: Ce dracului facem? Și de ce?

De ce se abține lumea de la comentarii pe blog

Standard

Conversație între X și Z  😀

Z:  Am vrut ieri să pun un comentariu, dar am văzut că cere adresa de mail

Z: și

Z: m-am „rușinat”. :))))

X: :))))

X: pai doar eu am să văd adresa ta de mail ca să iti dau accept ( că nu vreau sa intre toți bolovanii si să mă injure naibii pe-acolo) :)))

X: Lasa Z, că am mai vazut io adrese de mail ;). Si eu am una. Ca doar suntem între fete, ce dumnezeu 😛

Sfârșitu´ lumii…reloaded

Standard

   Mă jenează discuțiile contra-productive – cele bazate pe evidențierea problemei, în detrimentul soluțiilor –  ca o piatră în pantof.

Pantof pe care îl porți în biserică. La botez, pentru că te-au pus nașă. Ținând copilul în brațe, în timp ce popa te întreabă dacă te lepezi de io-știu-ce.

– Daaa! Mă lepăăd! țipi aproape de lacrimi, în timp ce pietricica și-a găsit un loc moale între degetul mic de la piciorul stâng și cel mai puțin mic ( același picior), făcându-și de cap din ascuțimile-i colțuroase.

Ăla DA meteorit! Aia DA agonie! Aia DA lume pe care o vrei terminată. Să cadă Luna, să explodeze Soarele. Dar să se termine odată!

  Probabil așa gândesc și adepții de teorii ale CONSPIRAȚIEI.

Păr smuls de la tâmple! Mâini ridicate neputincios înspre cer! Ce ne facem? Ce ne facem? Că vine sfârșitul luuumii!! Jale mare! Jale mare!

Din nou.  Bhoo! De data asta pe 20 mai anul curent 😛

Alde Nostradamus, alde Maya,  alde Tăblițele Sumeriene, alde planeta Nibiru,  alde asteroidul Apophis ( ăsta sună cel mai terifiant), cu toții, uniți în cel mai mare foc de artificii la care i-a fost dat umanității să fie martoră, își scutură părerile apocaliptice pe toate site-urile, unde se întâmplă să mai navighez și eu :D.

Inclusiv pe cele două, unde navighez eu mai des și mai cu plăcere ;):

http://maestroviejo.wordpress.com/

http://starviewer.wordpress.com/

– Ei na! Ce să ne facem? Trăim și noi cum putem mai bine până la sfârșit!, ar spune bunica ridicând din umeri.  Ai citit despre craniile de cristal din America de sud? ( http://en.wikipedia.org/wiki/Crystal_skull ), ar continua apoi, pe tonul cel mai firesc din Univers…

– Univers? s-ar uita la mine tanti Marcela, de la alimentara din cartierul lugojean. Mda…, ar plescăi apoi din guma de mestecat verde, n-avem. Margarină Unirea, nu vrei? Că e de-a noastră și n-are drăcii de E-uri de prin străinătățuri.

– Da! Da! Se termină lumea! Și guvernul ne ascunde Adevăăăărul!! citesc litere sângerânde.

În 2000, 2012, 2024, 2047… …

Mă întreb dacă , oare, există cineva care să poată afirma sigur că știe care e ADEVĂRUL! O prietenă de-a mea ar răspunde cu un 42 la asta și lumea ar aluneca în tăcere, pentru că ADEVĂRUL a fost grăit. 😀 

( http://news.bbc.co.uk/2/hi/7283155.stm )

– Și ne controlează mintea prin wi-fi!!!!

– Uiii-fiii?!? s-ar zgâi tanti Marcela, încă o dată. Dar ce? Pernițele Viva nu-ți mai plac? Daaa…că ai venit de prin străinătățuri și acolo se mănâncă Uiiii-fiiiii. I-ar da, apoi,  un cot  lui tanti Maricica și ar chicoti amândouă.

Teoriile conspirației – care prind în cazul celor care au o predispoziție pentru fatalitate, în general – au existat din vremuri de demult apuse. TOATE aveau dreptate. O lume începe și se sfârșește cu fiecare din noi. Și între timp, TRĂIM.

Și pe 20 mai va avea loc o frumoasă eclipsă de Soare ( pe care noi o vom vedea parțial), zi în care ne vom opri, sau nu, pentru câteva momente din furnicăreala noastră și vom privi în sus.